Drumeție ușoară la Cascada Lotrișor și relaxare la piscină #3

Hai cu noi într-o zi de relaxare și voie bună, la munte! Vei cunoaște oameni faini și deschiși alături de gașca Hai să socializăm! 

Preț:
260 Lei
sâmbătă, 11 iulie 2026
30 locuri disponibile
Dificultate

O zi perfectă pentru mișcare și relaxare! Descoperim frumusețea Cascadei Lotrișor într-o drumeție ușoară prin Parcul Național Cozia, apoi ne răsfățăm cu timp la piscină, voie bună și socializare la Călimănești. Un mix ideal între natură, distracție și relaxare alături de comunitatea HSS.

Nu uita să urmărești pagina noastră de Facebook sau de Instagram pentru a vedea imagini din trasee, destinații și alte aventuri de grup.

Te rugăm să ai în vedere faptul că, în funcție de anumite aspecte organizatorice, structura excursiei, traseul sau ordinea activităților se mai pot modifica.

Itinerariu

Pornim la drum pe direcția București – Pitești – Vâlcea – Călimănești, nerăbdători să ne bucurăm de o drumeție ușoară până la spectaculoasa Cascadă Lotrișor, urmată apoi de o după-amiază liniștită la piscină, cu râsete, jocuri și soare. Sună grozav, nu-i așa?

După ce coborâm din autocar, ajungem la Hotel Parking Lotrișor, unde începe plimbarea noastră prin pădure. Traseul este prietenos, ușor de parcurs, urmând un drum forestier marcat cu bandă albastră. În total, sunt aproximativ 6 km dus-întors. Suficient cât să ne încărcăm cu energie, să socializăm și să descoperim frumusețea naturii din Parcul Național Cozia.

Drumul prin pădure este lin și plin de verdeață, iar la un moment dat, printre copaci, ne surprinde Cascada Lotrișor. Face parte din Munții Căpățânii și este o cascadă unicat în România. Deși a fost formată artificial în urmă cu peste 50 de ani, s-a integrat atât de bine în peisaj încât pare că natura a pus-o acolo special pentru noi. Căderea de apă de 30 de metri este impresionantă și aduce un strop de spectaculos în mijlocul liniștii. Răcoroasă, ascunsă și mereu fotografiată, este genul de loc care îți oferă o pauză binevenită de la tot ce înseamnă aglomerație și grabă.

După drumeție, ne urcăm din nou în autocar și ne îndreptăm către Complexul Turistic Casa Românească din Călimănești. Aici ne așteaptă un prânz delicios și o piscină unde ne vom putea relaxa complet.

Ne bălăcim cu voie bună, jucăm jocuri amuzante, povestim, râdem și profităm de fiecare moment petrecut împreună. Este genul de ieșire în care vii cu gândul la natură și pleci cu zâmbetul pe buze și prieteni noi.

După o zi plină de activități, pornim către casă pe direcția Vâlcea – Pitești – București, unde ajungem în jurul orei 22:00. Ne întoarcem cu sufletul ușor și cu promisiunea că ne vom revedea și la următoarea aventură marca „Hai să Socializăm!”.

Pe durata întregului traseu este necesar să respecți regulile esențiale pentru drumețiile montane organizate de Hai să socializăm!

Condiție fizică & echipament

Dificultate

Această excursie se adresează persoanelor active și este contraindicată celor care suferă de afecțiuni medicale ce le-ar putea împiedica participarea la activități în deplină siguranță.

De asemenea, copiii cu vârste peste 7 ani sunt bineveniți dacă reușesc să se adapteze cerințelor grupului.

Dacă există participanți care generează tensiuni sau creează o atmosferă neplăcută, ne rezervăm dreptul de a le interzice participarea la evenimente viitoare.

Traseul către obiectivele turistice va fi parcurs cu autocarul și pe jos.

Durată: Traseul pe munte dus-întors durează în jur de 2 ore (cu o pauză de 10 minute la o oră de mers pentru hidratare, mâncare, nevoi fiziologice, poze etc.).

Distanță: aprox. 6 km

Dificultate: Ușor (efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială). În cei aprox. 6 km vom urca în altitudine aprox. 250 m și vom coborî în altitudine aprox. 250 m.

Risc: Scăzut. Pe parcursul traseului nu vom întâlni porțiuni care necesită o atenție sporită.

ECHIPAMENT NECESAR: pantofi sport, haine lejere corespunzătoare condițiilor meteo și rucsac.

PAUZĂ DE MASĂ: Vom avea timp liber pentru a lua masa de prânz pe traseu. Îți recomandăm să ai la tine diferite gustări (sandwich-uri, fructe etc.)

Pentru mai multe detalii despre echipament poți accesa link-ul de mai jos:

Măsuri de precauție recomandate

Ghid

Valentin Pavel
Valentin Pavel

Ghidul planificat pentru această excursie este Valentin Pavel

În cazul în care din motive obiective, ghidul nu mai poate participa, acesta va fi înlocuit de un alt ghid din echipă

Important

  • obiectivul principal al excursiei este acela de socializare și nu turistic;
  • excursia se organizează cu minimum 30 de participanți;
  • este obligatoriu ca minorii să fie însoțiți de un adult pe toată durata evenimentului;
  • ultimele detalii ale excursiei vor fi postate în ultima săptămână înainte de excursie în grupul de Facebook dedicat (link-ul grupului îl primești pe SMS și pe e-mail);
  • excursia se organizează indiferent de condițiile meteo, cât timp nu este pusă în pericol siguranța participanților;
  • agenția își rezervă dreptul să modifice structura excursiei, traseul sau ordinea activităților, iar deciziile luate de organizatori vor avea în vedere siguranța participanților, dar și atingerea obiectivelor propuse;
  • locurile în autocar se ocupă aleatoriu, indiferent de data comenzii, și se păstrează până la finalul excursiei;
  • în cazul în care excursia va fi anulată, persoanele care s-au înscris vor fi anunțate cu cel puțin 2 zile înainte;
  • pentru situații speciale ne poți contacta pe Whatsapp , pe pagina de Facebook , pe e-mail la contact@haisasocializam.ro sau telefonic în timpul programului de luni până vineri între orele 09:00–17:30 la nr. 0748.657.791 ;
  • datele prezentei excursii se completează cu cele din Contractul cadru ;
  • licența de turism și atestatele ghizilor pot fi verificate accesând http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/ .

Înscriere

Înscrierea la excursie se face prin achitarea taxei de participare, în limita locurilor disponibile.

Prețul include

  • Transport cu autocarul 🚌
  • Ghid Național / Însoțitor de grup autorizat de Ministerul Turismului
  • Asistent de ghid
  • Puncte bonus în conformitate cu Regulamentul
  • O surpriză din partea organizatorilor pentru participanții care sunt pentru prima dată într-o excursie organizată de Hai să socializăm!.

Prețul nu include

Taxă vizitare Cascada Lotrișor (Parcul Național Cozia) – 10 lei/pers.

Taxă acces piscină Căciulata – 65 lei/pers.

Costurile de mai sus sunt suplimentare, nu opționale și se achită în ziua evenimentului, cu numerar.

OPTIONAL – Masă organizată (estimativ) – 70 lei/pers.

Alte mese sau cheltuieli nespecificate ca fiind incluse la rubrica "Prețul evenimentului include"

Tarifele la obiective se pot modifica fără știrea noastră.

Loc de întâlnire

Plecare: sâmbătă, 11 iulie, ora 06:00, Parcarea Centrală din Piața Victoriei

Întâlnirea va fi cu 15 minute înainte de ora de plecare.

Întoarcere: sâmbătă, 11 iulie, în jurul orei 22:00

Mijloc de transport: midi-autocar sau microbuz, clasificare minimum 2 stele

Date disponibile

11 iulie 2026
30 locuri disponibile
260,00 LEI

Evenimente similare

250 Lei

Canionul Emen, Cascada Kaya Bunar și Ekopateka Hotnitsa #24

sâmbătă, 20 iunie 2026
8 locuri disponibile
Dificultate
270 Lei

Traseu sportiv în Munții Cozia #3

sâmbătă, 20 iunie 2026
6 locuri disponibile
Dificultate
1290 Lei

4 zile în Munții Ceahlău – Cheile Bicazului, Hășmașul Mare și Vârful Toaca #4

joi, 25 iunie 2026
duminică, 28 iunie 2026
4 locuri disponibile
Dificultate

Întrebări frecvente

Cum se returnează contravaloarea unei excursii?

Banii se returnează prin transfer bancar, în contul participantului, în cazul în care plata s-a efectuat prin numerar sau prin transfer bancar. În acest caz, participantul trebuie să trimită la contact@haisasocializam.ro numărul contului bancar.

Banii se returnează direct în contul cardului atașat, în cazul în care comanda a fost achitată cu cardul.

Când și cum aflu ultimele detalii?

Pentru fiecare excursie se creează un grup privat pe Facebook la care au acces doar persoanele înscrise.

Linkul grupului este trimis automat pe e-mail și SMS, iar participanții trebuie să se înscrie în acesta.

Ultimele detalii despre eveniment se postează în grupul de Facebook începând cu aproximativ o săptămână înainte de data plecării.

Cum fac o rezervare?

Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile.

Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site înainte de plasarea comenzii, pentru a primi puncte bonus.

Cum plătesc?

În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 3 modalități de plată:

  • Plată online cu cardul, fără comision (recomandat);
  • Transfer bancar prin Internet Banking sau ordin de plată (OP);
  • Plată cu numerar la orice sucursală Libra Bank, fără comision.

Ce se întâmplă dacă am achitat și nu mai pot participa la excursie?

În cazul în care ai achitat și nu mai poți participa la excursie, conform Contractului, ai următoarele variante:

  1. Îți poți exercita dreptul de retragere, de care poți beneficia după cum urmează:
    • la excursiile fără cazare, cu minimum 14 zile calendaristice înainte de data plecării;
    • la excursiile cu cazare, cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data plecării;
    • la excursiile cu avionul, cu minimum 45 de zile calendaristice înainte de data plecării, sub sancțiunea plății unei penalități egale cu valoarea avansului.

    Dreptul de retragere trebuie să fie exprimat neechivoc, cu informarea Agenției prin e-mail. În acest caz vei primi banii în maximum 14 zile de la data la care ne-ai informat cu privire la decizia de retragere.

  2. Poți cesiona contractul unei terțe persoane care îndeplinește toate condițiile aplicabile pachetului de servicii turistice contractat, cu obligația de a anunța Agenția prin e-mail, cu cel puțin 7 zile înainte de data plecării.

În cazul în care dreptul de retragere este exercitat cu mai puțin de 14 zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor fără cazare, cu mai puțin de 30 de zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor cu cazare, sau cu mai puțin de 45 de zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor cu avionul, sumele de bani achitate către Agenție nu se returnează și nu pot fi folosite pentru alte excursii.

Pot plăti in ziua excursiei?

În cazuri excepționale se poate plăti și în ziua excursiei, în autocar, însă doar online cu cardul sau prin transfer bancar, cu asumarea riscului de a nu avea loc în cazul în care locurile au fost ocupate de alte persoane care au achitat înainte.

Locul se rezervă în momentul achitării excursiei sau a avansului, după caz.

Ce fel de persoane participă la evenimente?

În general, în cadrul evenimentelor noastre participă persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani, foarte sociabile și cu chef de distracție. Mergem pe ideea că spiritul contează și nu vârsta, așa că am avut printre participanți persoane de la 23 la 83 de ani, alături de care ne-am simțit foarte bine.

Ce se întâmplă dacă se amână/anulează excursia?

În cazul în care se amână sau se anulează o excursie din orice motiv, există 3 posibilități de alocare a sumei achitate:

  1. În cazul amânării excursiei pentru o altă perioadă, suma achitată se poate aloca pentru evenimentul din acea perioadă, cu condiția achitării diferenței de bani în cazul în care prețul s-a modificat sau restituirii diferenței de bani în cazul în care prețul a scăzut;
  2. Contravaloarea achitată se poate folosi pentru achiziționarea altor excursii marca „Hai să socializăm!”, cu condiția achitării diferenței de bani în cazul în care prețul evenimentului dorit este mai mare sau restituirii diferenței de bani în cazul în care prețul evenimentului dorit este mai mic;
  3. Banii se pot recupera integral în termen de maximum 14 zile calendaristice, pentru returnarea contravalorii excursiei.

Cum anulez o comandă plasată dacă nu am efectuat plata?

Pentru anulare, intri în „Contul meu”, secțiunea „Comenzile mele” și apeși butonul „Anulează”, corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi.

Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând „Starea comenzii” și e-mailul de confirmare al anulării.

Pot plăti cu vouchere de vacanță?

Se pot plăti cu vouchere de vacanță (Sodexo, Up România, Edenred) doar excursiile organizate în România, cu minimum o noapte de cazare.

Pentru a achita cu vouchere, vă rugăm să luați legătura cu următoarea agenție de turism cu care colaborăm:
IVAS SERVICE SRL, Licență turism nr. 1439 (Program de luni până vineri: 10:00 – 16:30)
E-mail: ivas_service@yahoo.com
Telefon: 0372 935 790 sau 0726 565 674

Față de prețul afișat pe site-ul nostru, agenția de mai sus va percepe un adaos de 10%.